Frica de Dumnezeu este o stare de început, dar asta nu înseamnă că ea încetează vreodată. Ea este întoarcerea omului spre Dumnezeu, simţirea măreţiei şi sfinţeniei lui Dumnezeu, dorirea lui Dumnezeu Însuşi, Care să fie al meu. Frica de Dumnezeu are o felurime de înțelesuri. Frica începătorului înseamnă tremuratul inimii mele înaintea înfricoșătorului Dumnezeu, pe care-L simt ca „periculos” și nu știu ce să fac. Tremur cum tremura Adam și Eva și s-au înfricoșat și s-au ascuns. Această frică însă o face să se sfârșească iubirea. Așadar, iubirea este îndrăzneală și alungă frica celui lipsit de îndrăzneală. „Iubirea scoate afară frica” nu se referă la frica începătură a înțelepciunii, ci la cea cea decurge din vrăjmășia, din lipsa îndrăznelii și a bunei conștiințe. Când iubesc pe Dumnezeu, atunci îmi plec capul, mă robesc Lui și dobândesc îndrăzneală.
