Șapte sfaturi pentru a fi un șofer bun

Versiune tipar PDF version Send by email

Înveți din experiența altora cum să fii un șofer la care oamenii să țină și tu să te simți bine!

I-am întrebat pe unii dintre părinții care sunt șoferi în mănăstirea noastră cum ajunge un șofer să fie un șofer bun? Unii dintre ei sunt chiar veterani într-ale șofatului, având „la activ” sute de mii de kilometri, deci sunt vrednici de ascultat. Am adunat răspunsurile lor și, iată:

1. Să te păzești și să-i păzești. Atenția distributivă la început solicită mai mult efort, dar, în timp, ajungi să fii atent nu numai la tine, ci e chiar musai să fii atent și la mașina și direcția colegilor de trafic. Uneori, citind intențiile altora pe care ei nu și le dezvăluie din timp, eviți multe catastrofe.

2. Până nu ai cel puțin 5 ani de vechime la șofat, acul vitezometului să nu cunoască mai niciodată ce înseamnă mai mult de 100 km/oră. E o prudență binevenită, pentru că la o viteză mare nu ai experiența controlului mașinii într-un caz nefericit.

3. Din teribilism ori comoditate, sau când autostrada este liberă, ai vrea să ridici mâinile de pe volan. Să fii ... liber! Nu o fă, până nu ai ajuns măcar 100.000 km de condus! De abia de aici încolo îți sunt automate mișcările.

4. Cunoaște-ți mașina! Cunoaște ce poate și cât poate! Și îngrijește-o! Ea nu este numai un obiect care îți alimentează plăcerea de a șofa, ci un „aliat” pentru a-ți rezolva problemele. Fii, așadar, recunoscător! Păstreaz-o, dă-i ce-i place și ce îi face bine (adică  ulei, benzină și altele cele ... de calitate)!

5. Dacă ești singur în mașină, fii atent! Dacă mai sunt și alții, fii de două ori atent! Viața lor e, într-un fel, în mâinile tale.

6. Fă să se simtă confortabil pasagerii! Unora le place mai mult jazz decât rock, iar alții preferă mai bine un aer curat de afară (dacă și pe unde mai găsești!), decât puternicul iz de deodorant auto, chiar dacă pe el scrie levănțică. Și dacă cineva lasă capul și închide ochii, lasă și tu piciorul mai moale pe accelerație!

7. Și cel mai important: e Cineva Care cunoaște bine, bine, regulile de circulație! Ia-ți-L alături! Fă-ți semnul crucii când pornești și nu uita: Totdeauna drumul tău să-l începi cu Dumnezeu!

În fișierul atașat aveți o rugăciune pe care să o rostiți la începutul călătoriei.
Listați documentul, decupați rugăciunea și păstrați-o la bordul mașinii.

Fișiere atașate

Alte articole despre:

Adăugați un gând