Noi măsuri privind slujbele la mănăstirea noastră

Versiune tipar PDF version Send by email

„Cel ce cunoaște adevărul, nu se împotrivește necazurilor care vin asupra lui. Căci știe că îl conduc pe om spre frica de Dumnezeu!” - Sf. Marcu Ascetul

Dragi prieteni ai mănăstirii noastre,

Întrucât am aflat cu toții de noile măsuri ce s-au stabilit pentru perioada următoare din partea autorităților statului, vă aducem la cunoștință și măsurile ce s-au recomandat din partea Cancelariei Sfântului Sinod pentru parohiile și mănăstirile din curpinsul Patriarhiei Române, spre a fi implementate atâta timp cât va fi în vigoare starea aceasta de urgență sau până la noi recomandări.

În primul rând, s-a rânduit ca Sfânta Liturghie, precum și celelalte slujbe, să se săvârșească neîntrerupt, însă fără participarea credincioșilor. Slujbele din cadrul mănăstirii vor fi săvârșite așadar doar de către părinții și frații din mănăstirea noastră, duminica și în sărbători fiind transmise și online. În aceste condiții vom săvârși sfintele slujbe atât în zilele de rând cât și duminica, precum și la sărbătoarea Buneivestiri, hramul mănăstirii noastre.

Totodată, Taina Sfântului Maslu, care la mănăstirea noastră se săvârșea vineri seara, nu se va mai săvârși pentru o perioadă, până la noi reglementări. De aceea, vă încurajăm să citiți în schimb, miercurea şi vinerea, acatistul sau paraclisul unui sfânt vindecător: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Mc. Haralambie sau Sf. Cuvios Nichifor Leprosul.

Dumnezeu să binecuvinteze toată jertfa celor ce se ostenesc în aceste zile, să aline durerile celor de pe patul suferinței, iar nouă să ne dăruiască înțelepciune să putem fi de folos celor ce au nevoie de noi.  

Să ne ajute Dumnezeu ca după ce va fi trecut furtuna aceasta, să ne re-întânim mai înțelepțiți, mai arzând pentru El și cu Biserica dinlăuntru fiecăruia dintre noi mai pregătită pentru întâlnirea cu Domnul!

Vă invităm să consultați și comunicatul integral al Patriarhiei Române, ce se găsește pe site-ul Basilica.ro (https://basilica.ro/noi-masuri-privind-slujbele-si-activitatile-sociale-bisericesti/), pe care vi-l punem la dispoziție în continuare:

„Pe baza Ordonanţei militare nr. 1 din 17 martie 2020 şi a Ordonanţei militare 2 din 21 martie 2020, care au stabilit măsuri succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire a cetăţenilor, ceea ce afectează și viața religioasă publică a credincioşilor, în urma consultării din data de 22 martie 2020 cu Ministerul Afacerilor Interne, vă transmitem următoarele:

 

1. La toate parohiile, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice se vor oficia în lăcaşul de cult de către slujitorii bisericii respective (preoţi, diaconi, cântăreţi, paraclisier), fără participarea publicului (credincioşilor mireni). Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

2. În mănăstiri, slujbele vor fi oficiate în biserică de către slujitorii bisericeşti, în prezenţa membrilor comunităţii monahale, fără participarea publicului. Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

3. Toţi credincioşii ortodocşi români din România şi din diaspora pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile Trinitas TV şi Radio Trinitas ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

4. Deşi Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice sunt săvârşite în biserică, fără participarea publicului (credincioşilor mireni), bisericile vor putea fi deschise totuşi pentru situaţii speciale (cum sunt cele de la punctul 8).

5. Întrucât credincioşii mireni nu pot participa fizic la slujbele din biserică, aceştia sunt îndemnaţi să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Sfânta Scriptură (Biblia), candelă sau lumânare, cărţi de rugăciuni şi de zidire duhovnicească, urmând programul duhovnicesc stabilit împreună cu duhovnicul lor.

6. Toţi credincioşii din parohie vor fi pomeniţi la Sfintele Liturghii, îndeosebi acum când aceştia nu pot participa fizic la Sfânta Liturghie, ci doar spiritual, de la distanţă.

7. În această perioadă, credincioşii vor menţine prin telefon legătura cu preoţii de la parohie şi în special cu duhovnicul. La solicitarea credincioşilor, preotul se poate deplasa la domiciliul credincioşilor pentru convorbiri duhovniceşti, spovedanie şi împărtăşanie, cu respectarea normelor de protecție, inclusiv mască şi mănuși sanitare.

8. Taina Botezului şi Taina Cununiei se pot oficia în lăcaşul de cult şi vor participa maximum 8 persoane.

9. Slujba înmormântării poate fi oficiată la biserică, în capela mortuară sau la cimitir; la această slujbă pot participa maximum 8 persoane.

10. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi în spital se va face respectând regulile spitalului.

11. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi la domiciliu se vor face de către preot, după următoarea procedură: preotul îşi va întocmi Declaraţia personală de deplasare după modelul aprobat de autorităţile de stat, bifând ca motiv deplasare pentru asigurarea asistenţei pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau pentru însoţirea copiilor. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate.

12. Săvârşirea slujbei Sfântului Maslu de obşte (comun) se suspendă, iar preoţii vor îndemna pe credincioşi să citească în schimb, miercurea şi vinerea, acatistul unui sfânt vindecător: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ş.a..

13. Se vor efectua dezinfectarea repetată a căilor de acces, a mobilierului bisericesc şi a suprafeţelor, aerisirea frecventă a lăcaşurilor de cult, asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor pentru toţi care vin la biserică.

14. Centrele sociale bisericeşti şi centrele medicale bisericeşti îşi vor continua activitatea conform reglementărilor în vigoare privind specificul activităţii (cămin de bătrâni, cantină socială, cabinet medical, magazine de obiecte şi cărţi bisericeşti etc.).

15. Activitatea socială a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.

16. Dacă un angajat al Bisericii manifestă simptome sau dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, acesta va comunica în scris sau telefonic superiorului său ierarhic situaţia în care se află. În caz că a existat un astfel de contact, angajatul va anunţa imediat autorităţile sanitare şi va respecta procedurile stabilite de acestea (autoizolare, carantină etc.).

17. Autorităţile bisericeşti superioare vor emite adeverinţe preoţilor de la parohii şi funcţionarilor din administraţia bisericească, pentru deplasarea la locul de muncă, iar preoţii parohi şi stareţii de mănăstiri vor elibera adeverinţe pentru slujitorii bisericeşti din subordinea lor (preoţi coslujitori, diaconi, cântăreţi, paraclisieri).

18. Îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu iasă din casă decât pentru situaţii de maximă necesitate.

19. În starea de urgenţă, atât clericii, cât şi credincioşii mireni au obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar aceştia vor suporta sancţiunile prevăzute de lege.

20. Măsurile excepţionale luate de autorităţi au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.”

Cancelaria Sfântului Sinod

 

 

 

 

 

           

 

 

Alte articole despre:

Adăugați un gând