Părintele Gabriel Bunge în mănăstirea noastră

Versiune tipar PDF version Send by email

Întâlnirea cu un bătrân a cărui viață e conformă cu cuvântul său ce poate să aducă decât speranța că da, se poate. 

Prezent în România pentru o comunicare în cadrul Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae”, ediția a III-a, organizat de Facultatea de Teologie din Iași, părintele Gabriel Bunge a vizitat și câteva mănăstiri din ținutul Neamțului și cel al Sucevei. La Sihăstria Putnei a poposit în seara zilei de sâmbătă, 16 mai, iar la slujba Sfintei Liturghii din Duminica a 6-a după Paști a concelebrat dimpreună cu părinții care l-au însoțit (Arhim. Nechifor Horia, Arhim. Hrisostom Rădășanu, Pr. Ioan Moga) și cu părinții slujitori ai mănăstirii. La timpul rânduit, părintele Gabriel a rostit și omilia la Evanghelia vindecării orbului din naștere.

După amiază, bucuria a fost întregită prin cuvântul părintelui la întrebările părinților și fraților din obște, în cadrul sinaxei duminicale, care, de data aceasta a avut un caracter cu totul deosebit.

Binecuvântare din cuvântul ziditor, bucurie din chipul încuviințat, părintele Gabriel Bunge este un mărturisitor și atunci când se rostește și atunci când este privit. Binecuvântată fie această întâlnire.

Vă invităm să ascultați două cuvintele ale Părintelui Gabriel, rostite în după-amiaza aceleiași zile, la sinaxa cu părinții și frații mănăstirii:

​* Despre întâlnirea cu părintele Cleopa Ilie

* Cum deprindem rugăciunea

Alte articole despre:

Adăugați un gând