Biserica „Bunavestire”
Este biserica mănăstirii cu cele mai importante semnificații istorice și spirituale.
Locașul inițial a fost ridicat între anii 1754-1758, în timpul egumenului Sila ( 1781). După desființarea Schitului Sihăstria Putnei din ordinul noii stăpâniri habsburgice (ultimii ani ai secolului al XVIII-lea), aşezământul monahal rămâne pustiu, iar biserica se va ruina.
Cu prilejul lucrărilor de restaurare (1990-1996), au fost găsite printre dărâmături şi osemintele binemirositoare a ultimilor trei stareţi ai Sihăstriei: cuvioșii Sila, Natan și Paisie. Rezidită din temelii, biserica cu hramul Bunavestire a fost sfinţită la 29 septembrie 1996.
Locașul păstrează planul bisericii din secolul al XVIII-lea, cu delimitarea clasică între altar, naos şi pronaos, fiindu-i adăugat doar un pridvor închis.
Lucrările de pictură au fost efectuate în tehnica frescă de meșterul zugrav Liviu Dumbravă din Gura Humorului. În exterior, în afară de porţiunea de intersecţie cu zidul clopotniţă ataşat, biserica este prevăzută de jur împrejur cu un rând de ocniţe în care sunt reprezentaţi sfinţi români.
În pridvorul bisericii Buna Vestire se află spre închinare racla cu moaștele cuvioșilor stareți Sila, Natan și Paisie, iar în partea stângă a naosului credincioșii se pot închina la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.