Mergi la conţinutul principal
  • Bucurie prin cântec
  • Istoria
  • Locașuri
  • Pelerinaj
  • Predici
  • Cântări de la Sihăstria Putnei
  • Viața în mănăstire
  • Sfinți ocrotitori
  • Cuvânt duhovnicesc
  • Cuvânt din Sfânta Scriptură
  • Evanghelia in versuri
  • Oaspeți
  • Partituri
  • Ne vorbesc Părinții
  • Cuvinte din pridvor
  • Recomandări
  • Mănăstirea noastră, în presă
  • Fondul pentru Modernizare
  • Fotografii
  • Video
  • Audio
  • Despre noi
  • Donații
  • Trasee și cazare
  • Contact

Înscrie-te în lista noastră de email-uri!

Dumnezeu este crezut numai că există, pe baza raţiunilor din lucruri. Dar el dăruieşte celor evlavioşi o credinţă în existenţa Lui, mai întemeiată decât orice demonstraţie.Toate cunoştinţele se numesc inteligibile, întrucât principiile cunoaşterii lor pot fi demonstrate. Dumnezeu însă e numit neînţelesul, pentru că e crezut numai că există, pe baza celor ce pot fi înţelese. De aceea, nimic din cele ce pot fi înţelese nu se compară cu El în niciun chip.Cunoştinţele lucrurilor îşi au raţiunile proprii, împreunate în mod natural cu ele, spre demonstrarea lor. Prin acestea ele primesc în chip natural definiţia lor. Dumnezeu însă este crezut numai că există, pe baza raţiunilor din lucruri. Dar el dăruieşte celor evlavioşi o credinţă în existenţa Lui, mai întemeiată decât orice demonstraţie. Căci credinţa este o cunoştinţă adevărată, întemeiată pe principii ce nu pot fi demonstrate, ca una ce este temelia lucrurilor mai presus de minte şi de raţiune.

Sfântul Maxim Mărturisitorul
 logo
Mănăstirea Sihăstria Putnei
  • Fondul pentru Modernizare
  • Fotografii
  • Despre noi
  • Contact

Formular de căutare

Predică la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii

AlbumeToate fotografiile

Alte albume

Sfântul Nectarie sărbătorit în mănăstirea noastră(19 fotografii) 9 Noiembrie 2014

Vremea recoltei(20 fotografii) 29 Octombrie 2014

Sihăstria în culorile toamnei(8 fotografii) 20 Octombrie 2014

Chipuri de viață monahală(18 fotografii) 26 Septembrie 2014

„Sihăstria Putnei - Portret de monah în prag de iarnă”(3 fotografii) 23 August 2014

De ce a trecut la Domnul părintele Antonie, tocmai în Postul Adormirii Maicii Domnului(18 fotografii) 13 August 2014

Sărbătoare la Mănăstirea Sihăstria Putnei(13 fotografii) 10 Iulie 2014

Prescurile de la Sihăstria Putnei(7 fotografii) 20 Iunie 2014

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”(5 fotografii) 9 Iunie 2014

Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul”(3 fotografii) 9 Iunie 2014

  • Mai multe albume »

sihastriaputnei.ro

  • Bucurie prin cântec
  • Istoria
  • Locașuri
  • Pelerinaj
  • Predici
  • Cântări de la Sihăstria Putnei
  • Viața în mănăstire
  • Sfinți ocrotitori
  • Cuvânt duhovnicesc
  • Cuvânt din Sfânta Scriptură
  • Evanghelia in versuri
  • Oaspeți
  • Partituri
  • Ne vorbesc Părinții
  • Cuvinte din pridvor
  • Sarea din bucate
  • Leacuri mănăstirești
  • Recomandări
  • Mănăstirea noastră, în presă
  • Fondul pentru Modernizare

Mănăstirea Sihăstria Putnei 727455 loc. Putna, jud. Suceava, România

0230/414050
0230/414323

sihastriaputnei@gmail.com

  • Fotografii
  • Video
  • Audio
  • Despre noi
  • Donații
  • Trasee și cazare
  • Contact

Înscrie-te în lista noastră de email-uri!

© Copyright 2025 Mănăstirea Sihăstria Putnei. Toate drepturile rezervate. Termeni și condiții

Scroll