Mergi la conţinutul principal
  • Bucurie prin cântec
  • Istoria
  • Locașuri
  • Pelerinaj
  • Predici
  • Cântări de la Sihăstria Putnei
  • Viața în mănăstire
  • Sfinți ocrotitori
  • Cuvânt duhovnicesc
  • Cuvânt din Sfânta Scriptură
  • Evanghelia in versuri
  • Oaspeți
  • Partituri
  • Ne vorbesc Părinții
  • Cuvinte din pridvor
  • Recomandări
  • Mănăstirea noastră, în presă
  • Fondul pentru Modernizare
  • Fotografii
  • Video
  • Audio
  • Despre noi
  • Donații
  • Trasee și cazare
  • Contact

Înscrie-te în lista noastră de email-uri!

Dumnezeu este crezut numai că există, pe baza raţiunilor din lucruri. Dar el dăruieşte celor evlavioşi o credinţă în existenţa Lui, mai întemeiată decât orice demonstraţie.Toate cunoştinţele se numesc inteligibile, întrucât principiile cunoaşterii lor pot fi demonstrate. Dumnezeu însă e numit neînţelesul, pentru că e crezut numai că există, pe baza celor ce pot fi înţelese. De aceea, nimic din cele ce pot fi înţelese nu se compară cu El în niciun chip.Cunoştinţele lucrurilor îşi au raţiunile proprii, împreunate în mod natural cu ele, spre demonstrarea lor. Prin acestea ele primesc în chip natural definiţia lor. Dumnezeu însă este crezut numai că există, pe baza raţiunilor din lucruri. Dar el dăruieşte celor evlavioşi o credinţă în existenţa Lui, mai întemeiată decât orice demonstraţie. Căci credinţa este o cunoştinţă adevărată, întemeiată pe principii ce nu pot fi demonstrate, ca una ce este temelia lucrurilor mai presus de minte şi de raţiune.

Sfântul Maxim Mărturisitorul
 logo
Mănăstirea Sihăstria Putnei
  • Fondul pentru Modernizare
  • Fotografii
  • Despre noi
  • Contact

Formular de căutare

Părintele Ioanichie Bălan, de 7 ani în ceruri

AlbumeToate fotografiile

Alte albume

Icoanele Sfinților din luna Martie(1 fotografie) 1 Martie 2017

Icoanele Sfinților din luna Februarie(1 fotografie) 22 Februarie 2017

Un nou preot și diacon la Sihăstria Putnei(12 fotografii) 12 Februarie 2017

Înmormântarea Părintelui Proclu(21 fotografii) 31 Ianuarie 2017

Icoanele Sfinților din luna Ianuarie(1 fotografie) 31 Ianuarie 2017

Slujire arhierească la început de an(10 fotografii) 2 Ianuarie 2017

Cei mai tineri slujitori ai Bisericii(6 fotografii) 6 Septembrie 2016

Prohodul Maicii Domnului la Sihăstria Putnei(11 fotografii) 15 August 2016

Praznicul Cincizecimii la Sihăstria Putnei(8 fotografii) 19 Iunie 2016

Un oaspete deosebit, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu al Canadei(10 fotografii) 15 Mai 2016

  • Mai multe albume »

sihastriaputnei.ro

  • Bucurie prin cântec
  • Istoria
  • Locașuri
  • Pelerinaj
  • Predici
  • Cântări de la Sihăstria Putnei
  • Viața în mănăstire
  • Sfinți ocrotitori
  • Cuvânt duhovnicesc
  • Cuvânt din Sfânta Scriptură
  • Evanghelia in versuri
  • Oaspeți
  • Partituri
  • Ne vorbesc Părinții
  • Cuvinte din pridvor
  • Sarea din bucate
  • Leacuri mănăstirești
  • Recomandări
  • Mănăstirea noastră, în presă
  • Fondul pentru Modernizare

Mănăstirea Sihăstria Putnei 727455 loc. Putna, jud. Suceava, România

0230/414050
0230/414323

sihastriaputnei@gmail.com

  • Fotografii
  • Video
  • Audio
  • Despre noi
  • Donații
  • Trasee și cazare
  • Contact

Înscrie-te în lista noastră de email-uri!

© Copyright 2025 Mănăstirea Sihăstria Putnei. Toate drepturile rezervate. Termeni și condiții

Scroll