Versuri alcătuite de Sfântul Cuvios Natan
Versuri alcătuite de Cuviosul Natan, pe verso-ul foii de titlu al Pomelnicului Bisericii cu hramul Sfântul Dumitru din Suceva. Apud Alexandru PÎNZAR, Ştefan S. GOROVEI, „Un pomelnic sucevean şi autorul său putnean”, în AP, V, 2009/2, p. 317.
Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei. Dosar hagiografic, ingrijită de Arhim. Damaschin Luchian, ed. Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuților, 2017, p. 101,102.
- Omul în lume născând,
- Să naşte gol şi plângând
- Şi, câţi ani vieţuiaşte,
- Tot deşertăciuni poftéşte,
- În cinste, în slavă, în bogăţie,
- Pururea dorind să fie,
- Care sânt amăgitoare,
- Schimbate şi nestătătoare.
- Şi sânt toate trecătoare,
- Ca o iarbă sau o floare,
- Sau ca o umbră ce tréce
- Şi nu o mai ştii ce să féce.
- Toate deşertăciuni sânt,
- Câte să văd pre pământ,
- Că cinstea, slava şi bogăţiia,
- Neamul mare şi boeriia
- Cu sine să le ducă nu poate,
- Ce rămân în lume toate
- Şi ce folos de acéstea iaste,
- Viind moartea fară de véste.
- Că bogăţiia în ceas de moarte
- Să folosască nu poate,
- Nice cinstea cea lumească
- De moarte să izbăvească.
- Ce precum gol şi plângând
- Naşte omul pre pământ,
- Aşea gol, cu jale plângând
- Iaste din lume ieşind.
- Numai acela îi fericit,
- Carele s-au învrednicit
- De au făcut vrun bine în lume
- Şi i s-au scris vécinic nume,
- S-au ferit de răutăţi,
- De lăcomii şi nedreptăţi
- Şi precât i s-au putut
- Şi bunătăţi au făcut:
- Milostenii şi dreptăţi
- Şi cu alte bunătăţi,
- Beséreci sf(i)nte înpodobind,
- Moşii şi odoară dând,
- La carele îş(i) lasă în lume
- Scris al său fericit nume,
- Spre vécinica fericire,
- Şi în véci are pomenire.
- Şi cel ce acéstea le face Lui
- D(u)mnezău foarte îi place,
- Şi va da lui ca să-i fie
- Raiul şi ceriul moşie,
- Întru nespusa dulceaţă
- Şi întru vécinica viaţă.
- AMIN.






























