Cuvânt de la Sfântul Simeon Noul Teolog
Despre faptul că Dumnezeu n-a făcut pe om slab încât să păcătuiască din neputință ca acum; și [despre faptul] că unul este păcatul lui Adam și altele sunt păcatele pe care le facem noi.
Privește păcatul pe care l-a făcut Adam pe când ședea în slava și desfătarea raiului și nu vei afla deloc nici o nevoie sau neputință sau pretext binecuvântat, ci numai disprețuirea poruncii și nerecunoștință, nemulțumirea și apostazia lui de la Acela Care l-a făcut din țărână. A avut motiv de mare îngăduință faptul că sfatul nu i-a venit de la el și în mod obișnuit, ci de la cel ce l-a amăgit și faptul că era trupesc. Pe de o parte, pentru că a fost amăgit, iar pe de alta, că era neputincios. Nimeni dintre noi n-a păcătuit „după asemănarea călcării de poruncă a lui Adam" (Rom. 5,14), însă nici nu poate să săvârșească un asemenea păcat deoarece nici un alt om n-a fost în felul cum era acela, fără vreo nevoie, neîntristat, izbăvit de orice nevoie firească. Deci care este munca pentru păcatul aceluia? Toată lipsa și nevoia firească generală a firii, foamea, setea, lipsa de mâncare și băutură, răceala la frig și căldura de la arșiță, trebuința de haine și acoperământ, truda și osteneala și sudoarea pentru cele de trebuință. Apoi ce? Din pricina trebuinței de toate acestea, nu există răbdare și înțelegere. Fiecare dintre oamenii care vin la viață, fiind în neștiință față de păcatul strămoșului, din pricina căruia sunt aceste pedepse vremelnice peste toată firea omenească, sunt obraznici și vor să găsească destindere prin lăcomie și răpirea celor străine și prin nedreptate.
Păcatul constă în mișcările minții și gândurile rele și lucrurile câte ies pe buze sau din fapte. Așadar, celui ce-i trec cândva prin minte lucruri rele, iar altădată bune și cel ce vorbește odată rele, iar altădată bune și cel ce lucrează cândva lucruri rele, iar altădată bune este asemenea celui ce intră acum în lăcașul lui Dumnezeu, iar pe urmă în templul idolilor. Căci se cuvine să gândim, să vorbim și să săvârșim mereu cele bune, căci „casa care se dezbină în sine nu va sta" (Mt. 12, 25). Nu au cum să apară gânduri bune, din care sunt cele spuse și săvârșite, dacă nu-Și face mai întâi Hristos locaș în mintea noastră; este cu neputință. Către aceasta trebuie să ne sârguim să ne îndreptăm. Căci zice însuși loan Teologul: „Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să dezlege lucrurile diavolului (I In 3, 8). Deci lucrurile diavolului sunt tot păcatul, invidia, minciuna, vicleșugul, ura, vrăjmășia, lupta, confruntarea, calomnia, furia, mânia, semeția, slava deșartă, nemilostivirea, lăcomia, răpirea, nedreptatea, pofta fără sens, furia nerațională, murmurul, vorbirea împotrivă, gelozia, cearta, batjocurile, glume, nebunia după slavă, jurămintele, disprețuirea lui Dumnezeu, nerușinarea și orice rău.
Așadar, acestea sunt păcatele noastre. Nu suportăm muncile, nu suntem împăciuitori, nu îndurăm, ci ripostăm cumva ca niște potrivnici lui Dumnezeu față de sentința stăpânească ce s-a înfipt în firea noastră și care spune: „în sudoarea feței tale vei mânca pâinea" (Fc. 3, 19). Ne luptăm, dar nu putem, căci nici nu putem să abatem prin asta aceste sudori. De aceea, fericit cel ce rabdă aceste pedepse vremelnice în care a fost osândit să trăiască pentru păcatul strămoșului. Căci chiar și moartea a fost dăruită pentru aceste pedepse de la bunul Dumnezeu celor ce pătimesc ca să se odihnească cei ce rabdă cu mulțumire aceste munci vremelnice involuntare. Și vor învia și vor fi slăviți datorită celui de-al doilea Adam, lisus Hristos cel fără de păcat ca Dumnezeu, „Care a fost dat pentru greșelile noastre și a înviat pentru îndreptarea noastră" (Rom. 4, 25). Cel ce nu se încredințează legilor lui Dumnezeu urăște învățătura din cuvintele Domnului și își asurzește urechile ca să nu audă cuvântul despre răsplătirea de pe urmă a păcătoșilor, sau despre focul acela veșnic, sau despre pedepsele iadului și ale osândei aceleia veșnice, de care nu poate scăpa cel ce a căzut o dată în muncile ei. Iar cel ce nu are mereu poruncile lui Dumnezeu înaintea ochilor săi și nu le păzește cu toată tăria și puterea sufletului, ci le disprețuiește și preferă lucrurile potrivnice lor și le face pe acelea, acesta este cel ce a aruncat cuvintele Lui înapoia sa.
Sursă: Sfântul Simoen Noul Teolog - 24 de cuvinte despre viața duhovnicească, Editura DOXOLOGIA, Iași 2014
